Menu
Statul Major al Forțelor Navale
9 octombrie 2023
Persoană de contact: Lt. Alexandru Turturică
Telefon: 0724 820 002

Fregata „Regina Maria”, final de misiune în Marea Mediterană

Miercuri, 04 octombrie, fregata „Regina Maria” a încheiat a doua etapă de patrulare, la cea de-a cincea participare a Forțelor Navale Române în bazinul Estic al Mării Mediterane, ieșind de sub gruparea navală TG 440.03. În aceeași zi, comandantul navei, comandorul Mitel Alexandru, a primit la bord vizita comandantului TG 440.03, comandorul Ioannis Retsas, reprezentant al Forţelor Navale Elene.

Cu acest prilej, comandantul grupării navale a mulțumit întregului echipaj de pe fregata „Regina Maria” pentru profesionalismul de care a dat dovadă pe întreaga desfășurare a operația „Sea Guardian” FOCOPS 23.5, contribuind astfel la îndeplinirea angajamentelor României față de NATO.

Timp de 21 de zile din totalul de 33 ale misiunii sale, fregata „Regina Maria” a a contribuit activ la creşterea securităţii navale în bazinul mediteranean, sub comanda MARCOM.

Doar în perioada 14 septembrie – 04 octombrie, fregata „Regina Maria” a parcurs peste 5.000 de mile marine, timp în care a  desfășurat misiuni sub coordonarea grupării navale NATO TG 440.03. În această perioadă, fregata Forțelor Navale Române a interogat aproximativ 200 de nave comerciale care tranzitau raionul său din aria de responsabilitate NATO.

Ieșirea din gruparea navale TG 440.03 nu înseamnă finalul instrucției la bordul F222. În permanență, echipajul de la bord este în alertă și continuă exercițiile și antrenamentele de bază. De asemenea, militarii din echipa de boarding și operatorii de forțe navale pentru operații speciale rămân, în continuare, angrenați în exerciții care simulează interogări de nave suspecte. Pentru astfel de antrenamente, militarii folosesc ambarcațiunile rapide din dotarea fregatei, iar la exerciții participă și elicopterul IAR 330 Puma Naval, de la bordul căruia marinarii militari exersează procedura de inserție rapidă.

Vineri, 06 octombrie, a venit și momentul mult așteptat de întregul echipaj, ultima acostare în insula Creta, în baza navală din Souda Bay. Escala a fost una tehnică, de completare a necesarului navei și de refacere a capacității de luptă a echipajului. După trei zile, pe 09 octombrie, fregata „Regina Maria” a ridicat ancora și se îndreaptă spre casă.

Astfel, am lăsat în urmă Marea Egee, am tranzitat Strâmtorile Çanakkale și Istanbul, pentru a ajunge, din nou, în Marea Neagră, nu oricum, ci așa cum o cere tradiția de modă nouă a marinarilor români, pe acordurile celei mai cunoscute melodii din repertoriul regretatului Gil Dobrică „Hai, acasă!”.

Chiar dacă la bordul navei instrucția continuă în ritm normal, în moralul general al echipajului se simte o undă de destindere și satisfacție. De fiecare dată când pornesc în misiune, militarii știu că timpul, care și milele marine parcurse, se scurge cu repeziciune, iar performanțele lor trebuie să fie impecabile pentru raportul de la întoarcere.

Miercuri, pe 11 octombrie, după o lună și câteva zile de misiune sub egida NATO, fregata „Regina Maria” va acosta în portul militar Constanța, unde echipajul va fi întâmpinat de șeful Statului Major al Forțelor Navale, viceamiralul Mihai Panait, de reprezentanți ai autorităților publice locale și județene, de comandanți ai unităților din Forțele Navale Române, iar după 33 de zile departe de casă, cei 240 de militari își vor putea revedea, în sfârșit, familiile și prietenii.

 

Corespondență transmisă de Nicoleta-Carmen COCOȘ
Foto: M.m.pr. Mihai TOADER și Nicoleta-Carmen COCOȘ

Comunicat de presă

BackShare:   

Loading data ...