25 iulie 2026
Persoană de contact: Lt. Alexandru Turturică
Telefon: 0724 820 002
Fregata „Regele Ferdinand” – 221 raportează misiune îndeplinită
Fregata „Regele Ferdinand” – 221 a revenit în Portul Militar Constanța, raportând misiune îndeplinită după 17 zile de activitate în Marea Neagră, în sprijinul îndeplinirii obiectivelor de instruire și al consolidării securității maritime în regiune.
Pe durata dislocării, echipajul fregatei a executat o gamă complexă de activități tactice, alături de forțele participante, printre care exerciții de luptă la suprafață, apărare antiaeriană, antisubmarin, reaprovizionare pe mare, comunicații tactice și manevre navale în formații multinaționale.
Totodată, echipajul navei a participat la secvențe de instruire destinate perfecționării procedurilor NATO și consolidării cooperării cu partenerii din regiunea Mării Negre.
Participarea fregatei „Regele Ferdinand” la exercițiul multinațional BREEZE 2026 reconfirmă nivelul ridicat de pregătire al echipajului și capacitatea Forțelor Navale Române de a acționa eficient în cadrul structurilor navale aliate, contribuind la întărirea securității și stabilității în regiunea Mării Negre.
După încheierea exercițiului multinațional BREEZE 2026, desfășurat în Marea Neagră sub coordonarea Forțelor Navale ale Bulgariei, fregata „Regele Ferdinand” 221 a revenit în zona de responsabilitate a Forțelor Navale Române, unde și-a continuat misiunea de supraveghere și cercetare a mediului maritim. Activitatea s-a concentrat pe identificarea și monitorizarea amenințărilor reprezentate de minele marine și sistemele aeriene fără pilot (drone).
La bordul navei s-au aflat un detașament de scafandri de luptă de incursiune și o grupă de scafandri EOD (Explosive Ordnance Disposal), capabile să intervină pentru identificarea, cercetarea și neutralizarea pericolelor din mediul maritim, contribuind astfel la menținerea siguranței și libertății de navigație în Marea Neagră.
În paralel, echipajul navei a desfășurat o serie de activități de instruire și antrenamente la bord, menite să mențină și să perfecționeze nivelul de pregătire pentru îndeplinirea misiunilor specifice în mediul maritim.
După aprovimativ 2000 de mile marine parcurse, cu experiența acumulată în larg și cu aceeași hotărâre care îi definește, echipajul fregatei „Regele Ferdinand” – 221 este pregătit să ridice din nou ancora ori de câte ori misiunea o va cere.
BackShare:


















