Menu
Statul Major al Forțelor Navale
25 iulie 2019
Telefon: 0744 359 518

Mediterana de la vest la est

Mediterana ca Mediterana dar nu trebuie să uităm Atlanticul și ultimul său cadou înainte de părăsirea lui. Și dacă drumul nostru pe ape din nordul Europei l-am făcut în mare parte numai cu vele nu se putea să trecem spre Mediterana cea albastră decât tot în navigație fără motor. Așa s-a și întâmplat și timp de două zile întregi de la plecarea din Lisabona vântul puternic din nord-est a umflat velele și ne-a purtat și cu viteze de 9 noduri pe oceanul plin de ”berbeci”. În această superbă navigație cu vele am luat și benzi de 25 de grade, constant am navigat cu bandă de 10-15 grade la babord sau tribord, pe punți membrii echipajului se deplasau la un unghi de 45 de grade, valurile spălau din când în când puntea centru dar ce navigație superbă! ”Au fost foarte frumoase ultimele două zile în Atlantic, ne-a plăcut, am strâns velele în echipă. Eu am postul la vela trincă, adică vela mare de pe arborele trinchet din prova navei și trebuie să lucrăm mai mult, vela este mai mare și mai grea dar am reușit să o strângem și să o pliem chiar și pe vântul acela puternic. Dar a fost exact ce aveam nevoie ca să ne antreneze pentru viitor.” ne spune elevul Valentin Neagu de la Școala Militară de Maiștri a Forțelor Navale Amiral Ion Murgescu. ”Trebuie să recunosc că a fost o experiență interesantă dar dificilă din cauza vântului puternic, a faptului că nava era bandată și nu este confortabil să lucrezi la înălțime în aceste condiții, vântul sufla din față, vela te lovea și cred că a fost cea mai dificilă strângere de vele din acest marș, dar lucrul în echipă și experiența acumulată în acest marș ne-a ajutat să trecem și peste acest moment.” completează studentul caporal Răzvan Axinte de la Academia Navală Mircea cel Bătrân. Și eleva fruntaș Ioana Bota este de aceeași părere: ”Am avut puțină bătaie de cap deoarece vântul bătea mai tare dar a fost bine. Cred că această ultimă strângere a velelor a fost cea mai grea din marș, cu vânt puternic dar trebuia să experimentăm lucrul în arboradă și în aceste condiții și mă bucur că s-a întâmplat așa, am avut mai mult de lucru. Mi-a fost puțin teamă când am urcat, parcă nava se mișca mai mult, dar când am ajuns acolo sus m-am asigurat și totul a fost în regulă. Postul meu este la zburător și este mai solicitant deoarece urcăm cam de două ori pe zi, trebuie să le strângem când vântul este prea puternic sau să le întindem când este prea slab dar așa am căpătat mai multă experiență.” Magnific ar putea fi cuvântul potrivit deși găsesc cu greu acum cuvintele care să redea senzația superbă trăită de toți cei de la bord poate similară cu ce simțea echipajul acum 80 de ani când navigau în drum spre casă în aceleași condiții.

În dimineața zilei de 17 iulie treceam Strâmtoarea Gibraltarului spre est cu Stânca învăluită în ceață și pătrundeam în Mediterana de Vest. Știm din experiență că nu o să mai avem parte de vânturile fantastice și prielnice din ocean dar asta nu înseamnă că nu o să mai navigăm cu vele sau cel puțin așa sperăm. Dar deocamdată până la Malta sunetul bătrânului nostru motor principal MAK (este din 1966 când a fost instalat la reparația capitală de la Hamburg și l-a înlocuit pe cel original, un MAN, din 1939, dar cu o putere dublă) nu a contenit să răsune pe navă și în cabine timp de aproape o săptămână neîntrerupt. Suntem în Mediterana, o mare pe care o cunoaștem bine, inclusiv cu zonele străbătute de rutele emigranților din nordul Africii către mirajul Occidentului. Chiar în seara zilei în care intrasem în Mediterana la mai puțin de 30 de mile de noi se desfășura o operație de salvare a unei astfel de ambarcațiuni cu migranți în drum spre Spania.

Și mai este ceva de adăugat. Căldura soarelui după care am tânjit timp de două luni și jumătate cât timp am fost bătuți de vânt și ploaie, s-a instalat aproape instantaneu după trecerea Gibraltarului, soarele arde puternic deși temperaturile nu trec de 30 de grade dar cu umiditate mare în aer și o temperatură a apei aproape incredibilă pentru noi care venim din ocean:25 de grade! Un adevărat șoc termic. ”Este cald, noaptea este un pic cam dificil dar ziua este chiar bine și în sfârșit ne bucurăm de vremea frumoasă de vară adevărată din Marea Mediterană.” aflăm de la elevul Valentin Neagu. ”Am așteptat căldura din Mediterana pentru că m-am săturat de frig și ploaie, sper doar să nu se încălzească foarte tare, deja temperatura a crescut în cazarmă, oricum este mult mai bine decât în nordul sau vestul Europei pe unde am fost până acum.” ne spune și eleva Ioana Bota de la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale Amiral Ion Murgescu.

Ce se mai întâmplă la bord? Parcă exponențial cu creșterea numărului de grade din termometru crește și numărul de activități desfășurate simultan la bord, pentru cadeți și membrii echipajului. La camera cârmei - un spațiu mic aflat chiar deasupra elicii unde se află timona de rezervă acționată manual - căpitanul Flaviu Kmen le explica seriilor de studenți și elevi mecanismele și echipamentele de aici (superb mecanismul original și doar ca informație vă spun că suntem singura navă din serie care are timona acționată electric, la toate celelalte fiind acționată manual) și timp de câteva zile nava chiar a fost guvernată de aici, carturile la timonă au fost executate din camera cârmei și nu pe puntea dunetă. Cu broboane de sudoare pe față căpitanul Kmen explică răbdător principiile de funcționare. Spațiul este redus și destul de cald așa că părăsim camera cârmei pe o scară verticală cu acces dificil. Rămâne ca o curiozitate pentru dumneavoastră și subiect de examen pentru cadeți să aflați din câte locuri se poate guverna nava, manual și electric sau câte modalități de transmiterea a ordinelor există la camera cârmei!!!

Două punți mai sus, la pupa, dogoarea soarelui ne lovește instantaneu dar e bine, aici avem parte de asistență medicală! Se desfășoară un atelier condus de colonelul medic Eduard Moise, medicul marșului, care le explică toate modalitățile de acordare a primului ajutor, în limba română și engleză pentru cadeții străini, interactiv, cu cadeții jucând rolul pacientului sau al salvatorilor, cu echipamentele și instrumentarul de bază. Nu este o glumă, aceste cunoștințe chiar pot salva vieți. ”Ne bucurăm să aflăm cât mai multe informații. La toți ne-a plăcut cursul de acordare a primului ajutor, am participat activ, am învățat cum să transportăm un rănit cu targa, am exersat masajul cardiac de resuscitare, multe lucruri utile.” ne-a declarat elevul Valentin Neagu. ”Până acum nu am avut ocazia să particip la un astfel de curs – ne spune și studentul caporal Răzvan Axinte – chiar mi-a prins foarte bine, am învățat multe tehnici, cum să acord primul ajutor, lucruri pe care, sincer să fiu, până azi nu știam cum să le abordez. Domnul colonel medic Moise a fost foarte implicat, ne-a explicat în detaliu tot ce ar trebui să facem, ne-a prezentat și echipamente noi din dotarea infirmeriei navei și mai ales ne-a arătat practic cum trebuie acționat.” Eleva Ioana Bota: ”Mai știam câte ceva dar acum am aflat lucruri noi, sunt convinsă că ne vor ajuta și în profesie dar și în viață în general.” Timp de câteva zile colonelul medic Eduard Moise a ținut astfel de cursuri tuturor categoriilor de personal de pe navă și s-a bucurat de mare succes.

Tot pe dunetă dar în fața comenzii de navigație spațiul este ocupat de studenții care studiază navigația astronomică cu locotenentul Andra Nedelcu, cu navisfera și compasul. Într-un colț se curăță armamentul iar pe puntea centru se lucrează la lucrările de matelotaj, maistrul militar clasa a II-a Marian Vârlan confecționează o parâmă cu noduri utilizată în mod obișnuit la coborârea pe atârnători în barcă dar acum are o altă destinație, o să aflați imediat, mecanicii vopsesc într-un roșu strident dar regulamentar pompa de evacuare și există chiar și un mic atelier de ”marochinărie” în care sunt cusute și reparate tocurile de pistol iar puțin mai încolo se lăcuiesc grătarele sau se vopsesc scările. Între aceste ateliere evoluează și grupa de vitalitate formată de această dată din studenții electromecanici care se familiarizează cu echipamentele și modul de acțiune în caz de incendiu folosind inclusiv furtunurile de incendiu. Studentul caporal Răzvan Axinte: ”Ca viitori ofițeri trebuie să cunoaștem tehnica și să ne pregătim în detaliu pentru a putea instrui viitorii membri ai echipajului pentru vitalitatea navei. Este destul de greu să acționezi în cadrul grupei de intervenție, colegii mei au trebuit să se echipeze cu acel costum de protecție, temperaturile sunt ridicate și asta s-a observat dar ne-am descurcat și cred că astfel de exerciții ne prind bine pentru momentul în care vom ajunge la nave.Vreau să remarc implicarea și dedicația instructorilor de la bord în pregătirea noastră și în relația cu noi, studenții.”

Și în mijlocul acestui furnicar lucrativ și productiv se află două mese și bănci la care se joacă în draci, aproape suprarealist ... table! Nu este o greșeală de tastare, chiar se joacă table, după sistemul ”două din trei” unde concurează 64 de jucători într-un sistem piramidal. Și tot de necrezut, lucrurile au un oarecare firesc natural, jucătorii se rotesc după cum câștigă sau pierd, câțiva chibiți creează atmosferă iar restul echipajului și cadeții își văd de treburile lor. Aproape incredibil nu-i așa? Există și o explicație. Este cea mai lungă etapă de marș, aproape zece zile și 1400 de mile marine, ne aflăm de două luni și jumătate pe mare, s-a instalat canicula la bord, există pericolul instalării și rutinii, lumea este deja cu gândul la vacanță, pe alocuri mai sunt și tensiuni care apar în mod firesc în orice comunitate nevoită să trăiască într-un spațiu redus mai mult timp, astfel încât era nevoie de o ”supapă” care să ”regularizeze” călătoria noastră pe ape. Prin urmare locotenentul Attila Bokor a fost desemnat președintele ”comitetului olimpic marinăresc” de pe N.Ș.Mircea și a organizat în timp record disciplinele sportive la care concurează tot echipajul și cadeții. Astfel avem șah, skandenberg, table, cățăratul și trasul la parâmă, orientarea pe navă, aruncarea bandulei la punct fix, transportarea ghiordelelor cu apă, echiparea în costumul de vitalitate dar și concursuri teoretice despre cunoașterea navei. Așa că avem zilele acestea o grămadă de activități pe lângă carturile, serviciile și îndatoririle zilnice dar de care nu s-a plâns nimeni până acum, mai mult, interesul este maxim. Elevul Valentin Neagu: ”Am participat și eu la concursul de șah, îmi place diversitatea jocurilor, ne țin ocupați, zilele trec mai ușor, e chiar frumos. Toți am scăpat de monotonia activităților zilnice, spuneam că mi-a plăcut concursul de șah unde am avut adversari puternici, pe unul l-am învins, la al doilea am pierdut și dacă o ținem tot așa va fi super, este din ce în ce mai bine. Suntem norocoși să participăm la acest marș cu o durată de trei luni, pare mult dar acum parcă ar mai merge încă trei luni și suntem norocoși pentru că unii dintre colegii noștri mai mari au avut parte de un voiaj poate doar de o lună, noi am reușit să vizităm 11 porturi, să navigăm prin Oceanul Atlantic, să cunoaștem oameni noi, să învățăm lucruri noi iar călătoria și experiența din vara aceasta ne va ajuta în viitor.”

Fiind un marș cu o durată de peste trei luni de zile nevoia de exerciții fizice, cel puțin pentru tinerii de la bord, devine obligatorie. Așa că în lipsa unei săli adecvate, după masa de seară pupa navei devine ”palestra de la pupa” unde titular este căpitanul Florin Albici, ofițerul secund, secondat de mai tinerii aspiranți Vili Ciulină sau Marian Slotea dar și fruntașul Victor Ghergu. Locul se umple rapid de gantere, greutăți, tot felul de centuri chiar și o bancă pentru exerciții, totul pentru a dovedi valabilitatea dictonului mens sana in corpore sana. Ca să fim corecți trebuie să spunem că mai există și palestra de la prova, înghesuită undeva în zona timonei de rezervă, la fel de activă însă în timp ce cadeții preferă spațiul închis din cazarma de sub punte deși au puntea centru la dispoziție. Continuăm să navigăm spre est pe lângă coasta Algeriei travers 50 de mile marine în drumul nostru spre Malta. ”Sunt foarte fericit că particip la acest voiaj la bordul N.Ș.Mircea – ne mărturisește cadetul bulgar Petar Georgiev – că am avut oportunitaea să fac parte din echipaj și să-mi fac prieteni printre cadeții români și cei străini. Cel mai bun prieten la bord este studentul caporal Ioan Tulac dar sunt foarte apropiat și de cadetul portughez și cei doi albanezi.”     

Sâmbătă, zi de weekend pentru unii însă la bord a venit rândul atelierelor dedicate supraviețuirii pe mare. La puntea centru maistrul militar clasa II-a Cristian Gâzea, șeful de echipaj, le prezintă cadeților pluta de salvare și conținutul kitului de supraviețuire, modul de utilizare, costumul de protecție termică ca un preambul dacă vreți la executarea rolului de abandon al navei cu lansarea plutei de salvare, părăsirea navei, saltul în mare și urcarea în plută care urmează să se desfășoare în zilele următoare. Cealaltă jumătate a cadeților sunt la prova unde cei doi scafandri ai bordului, soldatul Filip Iacovici, brevetat scafandru de luptă din 2008, și caporalul clasa a III-a Constantin Androniciuc, le prezintă detaliat echipamentul de scufundare, răspund răbdător întrebărilor și chiar echipează pe studenții Radu Crișan și Manuela Rusu cu costumul și butelia de aer. Excelentă prezentare pentru profesia de scafandru de luptă - Forțele Navale chiar au nevoie de noi candidați - ținută aici la bordul N.Ș.Mircea sub soarele Mediteranei de ziua Sf.Ilie care încă nu și-a aruncat fulgerele sau stropii de ploaie și sunt slabe șanse să o facă și în zilele următoare.

Text și foto: Bogdan Dinu

Comunicat de presă

BackShare:   

Loading data ...