Menu
Statul Major al Forțelor Navale
7 august 2019
Persoană de contact: Asp. Sorina Băcanu
Telefon: 0752 029 494

Scafandrii militari prind aripi cu ajutorul elicopterelor Puma Naval

Pregătirile pentru Exercițiul demonstrativ „Forțele Navale Române 19”, organizat joi, 15 august, de Ziua Marinei Române, se desfășoară și la altitudini foarte mari. Elicopterele IAR-330 Puma Naval ale Grupului de Elicoptere au participat miercuri, 7 august, pe aerodromul din Tuzla, la un exercițiu de inserție prin parașutare.

Cei 25 de militari parașutiști, de la Forțele Terestre Române, Centrul 39 Scafandri și Centrul pentru Forțe și Operații Speciale au efectuat salturi de la altitudini cuprinse între 1.500 și 3.000 de metri. Activitatea desfășurată în zona litoralului românesc reprezintă una dintre ultimele etape ale Convocării de instruire în comun, între cele două categorii de forțe ale Armatei României, care a avut ca scop obținerea calificării pentru utilizarea parașutei tip aripă.

BackShare:   

Loading data ...