Menu
Statul Major al Forțelor Navale
26 septembrie 2019
Persoană de contact: Asp. Sorina Băcanu
Telefon: 0752 029 494

Săptămâna polară la Colegiul Naţional Militar „Alexandru Ioan Cuza”

Joi, 26 septembrie, dr. Florica Topîrceanu, cercetător ştiinţific la Institutul de virusologie al Academiei Române, membră a comisiei naţionale pentru cercetări antarctice şi comandorul Marian Săvulescu, şeful oficiului Instrucţie la Statul Major al Forţelor Navale, s-au întâlnit cu elevii de clasa a IX-a de la Colegiul Naţional Militar „Alexandru Ioan Cuza”.

Activitatea s-a desfăşurat în contextul „Săptămânii polare internaţionale de toamnă” şi a cuprins prezentări dedicate ştiinţelor polare şi contribuţiei României la expediţiile ştiinţifice din Antarctica. În luna martie 2017, comandorul Marian Săvulescu a fost membru al echipei de cercetători români în expediția organizată în Antarctica în cadrul proiectului de cercetare RONARE 2017. Cercetătorii români au studiat atunci poluarea transfrontalieră cu nitrați în apele Oceanului de Sud și au monitorizat și determinat calitatea apei.

BackShare:   

Loading data ...