Menu
Statul Major al Forțelor Navale
20 martie 2020
Persoană de contact: Asp. Sorina Băcanu
Telefon: 0752 029 494

Noi suntem în misiune pentru voi. Voi rămâneți acasă pentru noi!

Mesajul echipajului navei militare „Viceamiral Constantin Bălescu”, care se află la comanda unei grupări navale NATO, în Marea Mediterană

 

Noi suntem la peste 1.000 de mile marine depărtare de casă și arborăm cu mândrie, la catarg, Tricolorul României alături de drapelul NATO. Voi rămâneți uniți și protejați-vă unii pe alții!

Noi suntem cu sufletul și cu gândul lângă toți cei dragi, lângă românii și eroii care luptă cu coronavirusul. Voi puteți combate răspandirea virusului, aplicând măsurile de prevenire!

Noi ne-am fi dorit să fim acasă cu familiile noastre, dar am jurat să fim în slujba țării. Voi bucurați-vă de momentele frumoase alaturi de cei dragi, în casă, și ocrotiți țara, respectând măsurile impuse!

Noi, prin activitățile desfașurate, contribuim la asigurarea măsurilor de securitate colectivă a Alianței Nord Atlantice și demonstrăm solidaritatea României și a partenerilor NATO. Voi adaptați o conduită socială responsabilă, în vederea prevenirea răspândirii COVID-19, demonstrându-vă astfel solidaritatea cu cei care luptă cu imanicul fără chip!

Noi suntem militarii români aflați la comanda grupării navale NATO de luptă împotriva minelor marine SNMCMG-2 (Standing NATO Mine Countermeasures Group-2) și răspundem de menținerea capacității de reacție imediată a NATO și a nivelului de interoperabilitate dintre aliați. Voi sunteți cetățeni români, iar în îndatoririle voastre se află și responsabilitatea față de țară, exercitarea cu bună credință a drepturilor și a libertăților cetățenești!

Cu TOȚII suntem ROMÂNIA și avem misiunea și datoria de a ne proteja țara și pe cei dragi!

BackShare:   

Loading data ...