Constantin Bălescu (n. 1864, Turnu Severin-d. 1929, București) - sublocotenent (1883), după absolvirea Școlii Navale din Brest și parcurgerea unui stagiu de aspirant în Marina franceză; viceamiral (1920, în ultimul an în care s-a aflat la conducerea Marinei) -, s-a remarcat în timpul operațiunilor militare desfășurate în timpul primului Război Mondial, sub comanda sa, în vara și toamna anului 1917, când bateriile Marinei și artileria monitoarelor au bombardat cu multă eficacitate pozițiile inamice de la Tulcea și Galați, Marina înregistrând succese notabile.
La funeraliile sale, în anul 1929, căpitan-comandorul Octavian Nedelcu a remarcat: "Amiralul Bălescu a reprezentat în marină, în cea mai înaltă accepțiune, ideea de muncă, cinste și pricepere și toată lumea în marină știe că el n-a avut partizani, ci numai admiratori ai acestei întreite valori", iar comandorul Ioan Bălănescu a subliniat că regretatul amiral "a pus jaloanele marinei moderne (...). Marele său merit este că a căutat prin toate mijloacele ca pregătirea tehnică a ofițerilor să fie însoțită de o solidă instrucție și educație morală, întemeiatăpe cultul datoriei și al patriei".

Constantin Bălescu a devenit elev al Școlii Navale din Brest, la 15 septembrie 1881. Devenit aspirant în Marina franceză, între 1882-1883, a efectuat o călătorie în jurul lumii la bordul navei-școală franceze "Reine Blanche", experiență care i-a permis acumularea unui volum important de cunoștințe de navigație, tactice și tehnice. La întoarcerea în țară, la 1 august 1883, a fost avansat la gradul de sublocotenent în Corpul Flotilei.
În primii ani de activitate a ocupat o serie de funcții în cadrul Inspectoratului Porturilor.
A fost ambarcat pe o șalupă de Grăniceri (20 iulie 1886), bricul "Mircea" (16 aprilie 1887), șalupa "Smârdan" (15 mai 1887) și șalupa "Rahova" (27 noiembrie 1887).
În perioada 1 mai 1889 - 1 mai 1892 a fost îmbarcat pe crucișătorul "Elisabeta". A participat la voiajele de instrucție ale navei în Marea Mediterană. În timpul primei călătorii, la Istanbul, sultanul Abdul Hamid al II-lea l-a decorat cu Ordinul "Medgidie", în grad de ofițer. "Ca ofițer de calcule și tir s-a condus în mod excelent. Este capabil, instruit, inteligent și studios" - îl carateriza comandantul "Elisabetei", colonelul Vasile Urseanu.
La 10 mai 1891 a fost înaintat la gradul de căpitan, fiind repartizat la Arsenalul Flotilei. La 8 aprilie 1892, a revenit la Inspectoratul Porturilor, unde a îndeplinit funcția de comandant al Companiei I a portului Sulina și al staționarului "Bistrița", navă destinată serviciului de carantină.
Întrucât în 1892 pe coastele Rusiei și cele ale Asiei izbucnise o epidemie de holeră, la Sulina s-au primit ordine severe privind intrarea în port a navelor provenind din țările contaminate. În această situație s-a produs un incident, provocat de pasagerul rus "Olga" care, sfidând regulile regimului de carantină, și-a continuat drumul spre intrarea în port, fără a ține cont de avertismentele primite din partea șalupei românești "Rahova". După două lovituri de avertizare, la ordinul său șalupa a executat cu tunul de la bord o lovitură în catargul din prova navei, avariindu-i coșul. În aceste împrejurări, comandantul navei ruse s-a decis să oprească și să respecte măsurile hotărâte de guvernul român. Pentru promptitudinea și corectitudinea de care a dat dovadă în timpul acestui incident, Bălescu a fost decorat cu Ordinul "Coroana Românei" în grad de cavaler. "Căpitanul Bălescu C. s-a condus foarte bine în serviciile sale de la Sulina. A supravegheat bine serviciul de carantină de la Sulina. Are conduita morală foarte bună. Este un ofițer de viitor care va aduce însemnate servicii Flotilei, prin instrucția și tactul său corect" - a apreciat comandantul Flotilei, colonelul Ioan Murgescu.
La 28 aprilie 1894 Constantin Bălescu s-a îmbarcat pe nava-școală "Mircea". De la 1 martie 1895 a funcționat timp de un an la Administrația Centrală a Războiului din cadrul Ministerului de Război, iar de la 1 aprilie 1896 a revenit la Inspectoratul Navigației și Porturilor, în funcția de căpitan de port clasa I.
Începând cu data de 1 aprilie 1897, a preluat funcția de comandant secund al crucișătorului "Elisabeta", navă cu care a participat la efectuarea unor lucrări hidrografice ale portului Constanța și ale radei acestuia, la trageri de artilerie la țintă și la lansări de torpile.
La 1 aprilie 1898 maiorul Constantin Bălescu a fost numit comandantul bricului "Mircea". În acest an "Mircea" a navigat numai în Marea Neagră. La Euxinograd (Varna), în calitate de comandant al navei-școală românești, maiorul Bălescu a fost primit în audiență de principele Ferdinand al Bulgariei, care l-a decorat cu Ordinul "Sf. Alexandru", clasa a IV-a. O dată cu punerea în aplicare a Legii de organizare a Marinei Militare din 1898 și cu mutarea Școlilor Marinei la Constanța, Constantin Bălescu, a fost numit comandantul acestora. În această calitate, ofițerul a depus eforturi susținute pentru aducerea școlilor la Constanța și instalarea lor într-un imobil adecvat.
Aflat la conducerea Școlilor Marinei, a redactat cursurile "Războiul maritim", "Cursul de navigație și hidrografie", "Morala militară" care, expunând principii și metode de acțiune ale Marinei Militare ca și norme de educație morală întemeiată pe cultul datoriei și al patriei, au constituit o bază de cunoștințe profesionale și etice pentru ofițerii care au trecut prin aceste școli sau prin Școala de Război, unde a fost profesor și director.
Pentru activitatea depusă în această funcție, prin Î. D. nr. 2445/1900, a fost decorat cu Ordinul "Coroana României" în grad de ofițer.
De la 1 aprilie 1901 a preluat comanda crucișătorului "Elisabeta". Cu prilejul vizitei la Constanța a cuirasatului "Rostislav" și a escadrei ruse, comandantul crucișătorului "Elisabeta" a fost decorat cu Ordinul rus "Sf. Stanislas", clasa a II-a. "Este bine cunoscut de toți șefii săi pentru a mai fi nevoie să fie notat detaliat. Asemenea și valoarea sa personală îl plasează între excelenții ofițeri superiori ai acestei arme" – îl aprecia în octombrie 1901 comandantul Diviziei de Mare, căpitan-comandorul Sebastian Eustațiu. În calitate de comandant al crucișătorului, a executat, împreună cu bricul "Mircea", o recunoaștere a coastei Asiei și a Bosforului. În prezența ministrului de Război, Dimitrie A. Sturdza, a condus un exercițiu de lansare a unei torpile, pe timp de zi și de noapte, ultima fiind o premieră pentru ofițerii specializați în Arme sub Apă.
Între 1 aprilie 1902-aprilie 1905 a funcționat la Administrația Centrală a Războiului.
La 28 noiembrie 1903 a fost avansat la gradul de căpitan-comandor, iar la 28 octombrie 1904 a fost decorat cu "Semnul onorific de aur pentru serviciul de 25 de ani".
La 1 aprilie 1905 a preluat comanda Diviziei de Mare și a crucișătorului "Elisabeta". În această calitate, la 15 mai 1905, a participat la botezul noii nave a S. M. R., pasagerul "România".
În iunie 1905, când cele trei nave de război ale flotilei ruse din Marea Neagră - cuirasatul "Kneaz Potemkin Tavriceski", torpilorul "Tsuape" și torpilorul "Flagg", ale căror echipaje s-au răzvrătit -, au ancorat în rada portului Constanța, ofițerul a fost pus într-o situație similară cu cea produsă în 1892 în legătură cu pasagerul rus "Olga", fiind obligat să-și asume libertarea de decizie într-o problemă delicată, cum era cea a debarcării marinarilor în portul Constanța. În timpul unei convorbiri pe care a avut-o cu Matiușenko, conducătorul marinarilor revoluționari ruși, consultând "Codul internațional", potrivit căruia nu exista un tratat de extrădare cu Rusia, Constantin Bălescu a garantat viața și libertatea celor aproape 800 de marinari ruși, membri ai echipajelor răsculate, respingând în modul cel mai categoric orice posibilitate juridică de extrădare.
Decizia sa a fost apreciată la justa sa valoare, fiind decorat cu Ordinul "Coroana României" în grad de comandor.
În urma comenzii în Imperiul Austro-Ungar și respectiv în Anglia, a 4 monitoare și 8 vedete fluviale pentru flota fluvială, în anul 1906 a fost însărcinat să supravegheze recepția tuturor navelor și materialelor comandate în șantierele din Triest și Londra.
La 10 mai 1907 a fost avansat la gradul de comandor.
Dintr-un raport înaintat la 13 iunie 1907 de Constantin Bălescu Ministerului de Război, aflăm că acesta se afla la Londra, recepționând, în urma încercărilor efectuate, vedetele fluviale construite în șantierul englez. La 1 ianuarie 1908 a fost numit directorul Arsenalului Marinei din Galați, funcție pe care a îndeplinit-o până în 1911, simultan cu cea de comandant al Diviziei de Dunăre.
La 16 februarie 1909 i-a fost conferit Ordinul austriac "Coroana de Fier" clasa a II-a, iar în anul 1912 Ordinul "Steaua României" în grad de cavaler.
La 24 iunie 1912 a fost numit în S. M. G., iar din 1913 a fost numit șeful Secției Marinei din cadrul Ministerului de Război, funcție pe care a îndeplinit-o atât în timpul campaniei militare din 1913 cât și în primul an de participare a României la marea conflagrație mondială, în 1916-1917.
La 10 mai 1913 a fost avansat la gradul de contraamiral. A fost decorat cu Medalia "Avântul Țării".
Ca director al Serviciului Marinei din Marele Cartier General a avut răspunderi importante pe linia elaborării ordinii de bătaie, a emiterii ordinelor de acțiune, a aprovizionării Marinei, de care s-a achitat cu bine. "În această calitate a participat la lucrările privitoare Marinei: pregătirea mobilizării pe timpul campaniei din Bulgaria. Un sfătuitor competent și luminat, ca auxiliar pentru execuție de toată nădejdea. În toate lucrările de mobilizare să fie consultat în ceea ce privește concursul Marinei la transporturi, apărarea frontului în cooperarea marinei cu trupele de uscat pentru că are judecată dreaptă și idei precise. Vede just și departe" – remarca șeful Statului Major General, generalul Alexandru Averescu.
Prin Î. D. R. nr. 1909 din 7 mai 1916 în calitate de director superior al Marinei în Ministerul de Război, a fost numit președinte al Comitetului Consultativ al Marinei.
În 1917 a preluat comanda Marinei Militare.
În primul război mondial a dirijat și îndrumat, din Marele Cartier General, acțiunile Marinei Române pe fronturile Dunării și Mării Negre. Pentru modul în care s-a achitat de sarcini în timpul primului război mondial a fost recompensat de aliați cu Ordinele ruse "Sf. Vladimir" clasa a III-a și "Sf. Ana" clasa a II-a cu spade și stea și cu Ordinul francez "Legiunea de Onoare" în grad de ofițer.
Sub comanda sa, în vara și toamna anului 1917, când bateriile Marinei și artileria monitoarelor au bombardat cu multă eficacitate pozițiile inamice de la Tulcea și Galați, Marina a înregistrat succese.
Prin misiunile îndeplinite în acest an de război, Marina a facilitat acțiunile operative ale armatei române, împiedicând trecerea Dunării de către inamic. În 1918 flota a participat la ocuparea porturilor dunărene și la scoaterea barajelor de mine. Constantin Bălescu a fost președintele Comisiei Româno-Ruse și a semnat, la 14 ianuarie 1918, la Brăila, Convenția Specială a Comisiei de Armistițiu a Puterilor Centrale (Armistițiul de la Focșani).
În condițiile demobilizării marinarilor din Flota de operațiuni pe Dunăre, ministrul de Război a aprobat cererea sa în legătură cu întoarcerea în țară a echipajelor navelor noastre comerciale, închiriate Flotei ruse pe perioada războiului, care se aflau la Sevastopol, baza principală a Flotei ruse din Marea Neagră, ocupată de inamic.
Activitatea Marinei Române în acest război nu s-a încheiat însă o dată cu demobilizarea echipajelor. Astfel, în octombrie 1918, fiind decretată a doua mobilizare, la ordinul său navele au îndeplinit misiuni de capturare a materialului naval german și de alungare a echipajelor inamice.
Contraamiralul Bălescu C. a fost însărcinat cu comanda Marinei Militare de la începutul campaniei, - aprecia șeful Marele Stat Major, generalul de corp de armată Constantin Prezan – cum însă marina noastră a fost pusă, până acum în urmă, sub ordinea rusă, contraamiralul a îndeplinit mai mult o funcție de inspector al Marinei, stând la Marele Cartier General, serviciu de care s-a achitat prea bine. A fost delegat de Marele Cartier General în comisia de armistițiu, în ce privește chestiunile de apă, însărcinare de care s-a achitat în mod cât se poate de bine.
La 1 noiembrie 1920, în conformitate cu Î. D. R. nr. 4733/3.11.1920, fiind avansat între timp la gradul de viceamiral, Constantin Bălescu a demisionat, predând comanda Marinei la 3 noiembrie 1920. În același an a îndeplinit funcția de președinte al Comitetului Consultativ al Marinei.
Menționăm că de-a lungul carierei, viceamiralul Constantin Bălescu a publicat numeroase articole în revistele de specialitate și a susținut conferințe de specialitate precum: "Războiul maritim", "Navigație și hidrografie", "Morala armatei", "Filizofia armatei", "Filozofia războiului", "Fundamentul științific al ierarhiei", care s-au bucurat de o unanimă apreciere.
Înpreună cu locotenent-comandorul Paul Rădulescu, a întocmit capitolele de marină pentru "Enciclopedia Română", publicată la Editura W. Krafft din Sibiu, între anii 1898-1904, de dr. Corneliu Diaconovici din însărcinarea și sub auspiciile Asociației pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român.
A fost membru al Societății Geografice Române, președintele Cercului Militar și membru al Tribunalului Maritim.