Eugeniu Săvulescu (n. 1901, București-d. 1964, București) s-a implicat activ după 23 august 1944 în activitatea Asociației româno-sovietice A. R. L. U. S. și s-a ocupat personal de constituirea și pregătirea Flotei de Dragaj în Marea Neagră. A primit gradul de sublocotenent (1921) după absolvirea Școlii Navale din Constanța, ajungând până la gradul de comandor (1945).

După absolvirea Gimnaziului "Gheorge Șincai" din București, Eugeniu Săvulescu a urmat cursurile Liceului Militar din Iași, pe care l-a absolvit în anul 1919.
La 1 noiembrie 1919 a început cursurile Școlii Navale din Constanța, pe care a absolvit-o la 1 iulie 1921, cu gradul de sublocotenent. Conform Î.D.R. nr. 2950/1921 a fost repartizat la Divizia de Dunăre.
Prin O.Z. nr. 170 al Diviziei de Dunăre, la 30 noiembrie 1921, a fost mutat la Forța Navală Fluvială, fiind repartizat la bordul monitorului "Brătianu". La 1 octombrie 1922, a fost încadrat, conform ordinii de bătaie, la Apărarea Fixă Fluvială.
Prin ordinea de bătaie din 1 aprilie 1923, a Forței Navale Maritime a fost repartizat la bordul canonierei "Slt. Ghiculescu".
Prin D.M. nr. 205/1924, în anul 1924 a fost desemnat să urmeze cursurile Școlii de Pilotaj Tecuci, specializându-se ca observator din avion.
Conform Ordinii de bătaie din octombrie 1924, a fost repartizat la bordul torpilorului "Vârtejul", unde s-a afirmat ca un ofițer capabil, cu o bună pregătire marinărească, comandantul torpilorului, căpitanul Horia Macellariu apreciind că … este unul dintre ofițerii de elită, putându-se pune bază pe dânsul în orice împrejurare.
Prin Ordinea de bătaie a Diviziei de Dunăre din 25 aprilie 1925, a fost mutat la bordul monitorului "Catargiu", iar prin Î.D.R. nr. 758/1925, la 10 mai 1925, a fost avansat la gradul de locotenent.
Prin O. Z. nr. 257 din 13 octombrie 1925, al Diviziei de Dunăre, începând cu 15 octombrie a fost mutat la Depozitele Bazei Navale, la comanda vedetei fluviale nr. 5 "Maior Gh. Sonțu".
O dată cu începerea noului an de învățământ, la 24 octombrie 1926, E.S. a fost numit "ofițer de clasă" la Școala Navală.
La 9 septembrie 1930 când pentru prima dată s-a admis prezența ofițerilor de marină la examenul de admitere la Școala Superioară de Război, a fost declarat reușit.
Prin Î.D.R. nr. 1553/1931, la 10 mai 1931, a fost avansat la gradul de căpitan. În septembrie 1932, a absolvit Școala Superioară de Război ca șeful celei de-a 38-a promoții (din 49 ofițeri). După absolvirea școlii, s-a înapoiat la corpul de origine, iar după 1 ianuarie 1933 a fost mutat la Apărarea Fixă Maritimă, ca șef al Birourilor 2 și 3 în cadrul comandamentului și comandant al Sectorului Maritim nr. 1 Sud. În cadrul acțiunilor prilejuite de semicentenarul castelului Peleș, a condus compania de infanterie marină care a deschis defilarea armatei, fiind distins cu Medalia comemorativă "Peleș" la drapel.
Timp de un an a urmat cursurile Școlii de Război Navale din Paris, pe care a absolvit-o în toamna anului 1935, stagiul satisfăcându-l, între 15 octombrie și 15 decembrie 1936, în Flota Fluvială a Iugoslaviei.
Începând cu 1 octombrie 1935 a fost numit șef al Biroului 3 în cadrul Inspectoratului General al Marinei, iar la 1 mai 1936, a fost detașat ca ofițer de Stat Major stagiar la Regimentul 21 Infanterie, respectiv la Regimentul 2 Artilerie Grea, din 15 iulie 1936.
În septembrie 1936 și-a încheiat stagiatura la Marele Stat Major cu calificativul "Foarte Bine", fiind trecut în evidența ofițerilor de Stat-Major.
Prin Î.D.R. nr. 2142/1936 a fost numit comandantul canonierei "Slt. Ghiculescu", iar la 15 iulie 1937 a preluat comanda canonierei "Cpt. Dumitrescu".
La 1 noiembrie 1938 a fost numit inspector de studii la Școala Superioară de Război, iar la 1 iulie 1940, a fost numit șef de Stat Major la Flota Fluvială. La 1 noiembrie 1940 a fost numit șeful Secției Operații din St. M. M.
În anul 1939 a publicat la Institutul de Arte Grafice "Lucia" din București lucrarea "De la criză la război".
În mai 1941 a revenit la Divizia de Mare, unde a fost numit secund al distrugătorului "Regina Maria", respectiv comandantul acestuia, de la 3 octombrie 1941.
La 1 noiembrie 1942 în plină campanie de război, a fost numit șeful Secției III (Operațiuni) din cadrul Comandamentului Marinei Regale.
La 20 martie 1943 a fost avansat la gradul de căpitan-comandor, fiind mutat ca profesor la Școala Superioară de Război.
La 15 mai 1944 i s-a încredințat comanda Școlii Navale din Constanța și a navei-școală "Mircea". În această calitate a participat la evenimentele din august 1944, Școala Navală fiind dislocată încă din luna iunie la Zimnicea, la oraș la eliberarea căruia marinarii au avut o contribuție decisivă.
După 23 august 1944 s-a implicat activ în activitatea Asociației româno-sovietică A.R.L.U.S., ținând o serie de conferințe în acest sens și a condus elevii Școlii Navale care au defilat în martie 1945 într-o localitate din apropiere de Turnu Măgurele, unde însuși dr. Petru Groza a participat la înfăptuirea reformei agrare. La 2 mai 1945, a fost mutat la S.S.M., răspunzând de Serviciul cultural.
La 16 iunie 1945 a fost avansat la gradul de comandor, fiind numit directorul Direcției Educație, Cultură și Propagandă. În notarea întocmită în anul 1946, comandantul Marinei, amiralul Petre Bărbuneanu scria: Ca director pentru Educație, Cultură și Propagandă a continuat acțiunea de democratizare în sectoarele Marinei, în condițiile unei lupte foarte grele și foarte ascuțite. A condus acest serviciu cu multă competență și dăruire până în luna noiembrie 1946, când a fost numit șeful Statului Major al Marinei.
Prin Î.D.R. nr. 3958 din 10 decembrie 1946, comandorul Eugeniu Săvulescu a fost numit comandantul Marinei.
S-a ocupat personal de constituirea și pregătirea Flotei de Dragaj în Marea Neagră. În anul 1947, a întocmit o "Dare de seamă a Comandamentului Marinei asupra reorganizării, dislocării și încadrării", reorganizare care s-a realizat până la 1 octombrie 1947 în condițiile noi de pace, în paralel cu continuarea operațiunii de dragaj, atât la fluviu cât și la mare.
Preocupat îndeaproape de activitatea Flotilei de Dragaj Fluvial, le-a urmărit și îndrumat activitatea, recunoscând meritele deosebite ale marinarilor care au luptat și după terminarea războiului cu un inamic nevăzut, dar deosebit de periculos - minele magnetice. Astfel, prin O. Z. nr. 21 din 10 aprilie 1947, pe Comandamentul Marinei Militare, a apreciat modul excepțional în care personalul și trupa Flotilei de dragaj fluvial și-a îndeplinit serviciul în condițiuni extrem de grele în care a fost pusă să lucreze, realizând reparațiile navelor și punerea lor la punct a întregului material de dragaj, reușind astfel să înceapă dragajul pe Dunăre la data fixată. De asemenea, prin O. Z. nr. 83 din 23 decembrie 1947, a citat întregul personal al Flotilei de Dragaj Fluvial pentru activitatea neobosită desfășurată în cursul anului 1947. În condițiile efectelor secetei anilor 1946-1947, a urmărit personal strângerea ajutoarelor Marinei pentru regiunile calamitate.
Prin Ordinul nr. 7/C din 20 martie 1947, referitor la organizarea Flotilei de Dragaj Maritim și Grupului Nave de Instrucție, a aprobat înființarea Flotilei de Dragaj Maritim, compusă din două canoniere, două torpiloare și nave auxiliare care urmau să fie repartizate de Comandamentul Marinei Militare.
La inițiativa sa, a fost înființată "Organizația Sportului Popular"pentru propagandă intensă, dusă în sprijinul răspândirii sporturilor nautice în masele largi populare.
De asemenea, în paginile ziarului "Marina Nouă" a publicat numeroase articole legate de prefacerile pe care le-a înregistrat Marina în acei ani.
La 30 decembrie 1947 a dat O. Z. nr. 84 pe Comandamentul Marinei Militare prin care se adresa tuturor marinarilor, subliniind etapele de democratizare de la 6 martie 1945 la 30 decembrie 1947. În final, a adresat un apel înflăcărat ostașilor, subofițerilor, maiștrilor și ofițerilor din subordine, subliniind: De acuma, regimul de democrație populară nu mai are nici o piedică în calea sa. El se sprijină pe toată lumea muncitoare, din fabrici, de la sate de la orașe, se sprijină și are încredere pe armata sa. Dovediți poporului că sunteți adevărații stâlpi ai regimului democratic. Făceți-vă datoria pentru popor și în numele poporului; pentru o nouă formă de viață a statului nostru Republica Populară Română.
Printr-o adresă expediată M.Ap.N. la 31 decembrie 1947, a solicitat înlocuirea denumirilor de "Marina Regală" și "Comandamentul Marinei Regale" cu "Marina Militară" și "Comandamentul Marinei Militare" și înlocuirea stemei regale de la pavilioanele navelor.
Începând cu 1 august 1948 a urmat timp de trei luni cursul de perfecționare pentru colonei organizat pe armată, fiind unul dintre cei mai apreciați ofițeri, obținândnd calificative maxime. La 1 noiembrie 1948, a fost repartizat ca profesor la Academia Militară, iar prin Ordinul M. F. A. M.C. nr. 2531 din 4 iulie 1951 a fost numit profesor-șef, funcție pentru gradul de contraamiral.
În anul 1952 a fost trecut în rezervă.
De-a lungul carierei sale a fost distins cu o serie de ordine și medalii românești și străine, printre care "Coroana României" clasa a IV-a, cu spade și panglică de "Virtute Militară", "Vulturul german" clasa a II-a cu spade, "Crucea de fier" clasa I, "Crucea de Fier" clasa a II-a, Medalia sovietică "Victoria", Medalia "Peleș", Ordinul grecesc "Phöenix Regal", Medalia "Virturtea Maritimă", navigant clasele III, II și I, Ordinul francez "Legiunea de Onoare" în grad de cavaler, Medalia "Eliberarea de sub jugul fascist" pentru conștiinciozitate etc. De asemenea, prin Î.D.R. nr. 656 din 12 martie 1943 a fost decorat cu Ordinul "Mihai Viteazul" clasa a III-a "Pentru elanul și bravura cu care, la comanda distrugătorului "Regina Maria“ a intervenit în cursul atacului de submarine sovietice, în zona Șabla, în ziua de 1 decembrie 1941, reușind prin abilitatea manevrei și impertuozitatea atacului său, să distrugă un submarin inamic. Pentru sângele rece și curajul cu care în calitate de ofițer secund al distrugătorului "Regina Maria“, a intervenit la conducerea artileriei navei în acțiunea contra distrugătoarelor inamice la Tuzla - contribuind astfel la scufundarea distrugătorului sovietic "Moskova" și avarierea lui "Harkov". În noaptea de 6 spre 7 octombrie 1942, în apele Bosforului, fiind atacat de submarine sovietice, a reușit printr-o manevră impetuoasă să respingă atacul și prin contraatac și manevră, împiedică noi atacuri inamice în tot cursul nopții, ducând astfel la bun sfârșit misiunea încredințată. În cursul a 43 operațiuni de război, la care a luat parte străbătând 13700 mile prin zone infectate de mine și supravegheate de inamic, a reușit să respingă 11 atacuri submarine, fiind prin sângele său rece și disprețul de moarte, un continuu și viu exemplu pentru ofițerii și echipajul de sub comanda sa".