Menu
Statul Major al Forțelor Navale
6 noiembrie 2019
Telefon: 0744 359 518

Fregata „Regele Ferdinand”, peste 2.500 mile marine parcurse și peste 100 de nave și ambarcațiuni monitorizate în estul Mediteranei

Corespondență din Marea Mediterana

Marinarii militari români, ambarcați la bordul fregatei „Regele Ferdinand”, au participat, în perioada 22 octombrie - 6 noiembrie, la Operația NATO „Sea Guardian 19”, care s-a desășurat în bazinul estic al Mării Mediterane. Misiunea a cuprins trei escale în porturile Aksaz (Turcia), Alexandria (Egipt) și Haifa (Israel), În timpul celor trei vizite portuare pentru refacerea capacității de luptă și a moralului echipajului, au fost desfășurate activități diplomatice și de reprezentare a României, dar au avut loc și ședințe de lucru cu partenerii greci și bulgari din gruparea navală din care a făcut parte fregata românească, pentru coordonarea acțiunilor de pe mare.

 Pe durata întregii misiuni, fregata „Regele Ferdinand” a parcurs 2.500 de mile marine (peste 4600 km), a monitorizat peste 100 de ambarcațiuni civile, pentru unele dintre acestea fiind necesară intervenția grupei de inspecție și control, alcătuită din militari de la Forțele Navale pentru Operații Speciale. Elicopterul IAR 330 Puma Naval a sprijin monitorizarea traficului maritim, prin executarea a zeci de ore de zbor, atât pe timp de zi, cât și de noapte.

Alături de fregata „Regele Ferdinand”, din gruparea navală a Operației NATO „Sea Guardian” au făcut parte fregatele HS Navarinon (Grecia) și BGS Verni (Bulgaria), iar misiunea principală a fost aceea de a furniza securitatea maritimă în estul Mării Mediterane, consolidând postura de descurajare a amenințărilor, pe flancul sudic al Alianței Nord Atlantice.

Participarea Forțelor Navale Române la o operație NATO în Marea Mediterană, pentru al treilea an consecutiv, demonstrează faptul că suntem uniţi de aceleaşi valori democratice împărtăşite de toţi membrii Alianţei Nord Atlantice şi formăm o comunitate puternică, aptă să răspundă tuturor ameninţărilor, indiferent de tipul lor sau de zona de provenienţă.

Text: slt. Alexandru Turturică; Foto: MM pr. Daniel-Andrei Pap

Comunicat de presă

BackShare:   

Loading data ...